Nu din întâmplare şi statul Gibraltar poate fi enumerat pe lista paradiselor fiscale.
Pentru ca compania să beneficieze de calitatea de Non-Resident Company pe parcursul înregistrării, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii. Persoanele (fizice) care sunt asociaţi, pe parcursul înregistrării, nu trebuie să fie locuitori ai Gibraltarului. Ulterior înregistrării compania nu are permisiunea de a desfăşura activitate pe teritoriul Gibraltarului, şi nu poate avea relaţii comerciale nici cu locuitorii ţării.
Compania trebuie să-şi ţină documentele de înfiinţare şi documentele principale ale companiei în biroul înregistrat de pe teritoriul Gibraltarului, şi trebuie să dispună şi de un reprezentant înregistrat, în continuare este obligat să-şi păstreze registrul de acţionari pe teritoriul ţării. Este necesar ca compania să-şi deschidă un cont bancar în Gibraltar, cu ocazia înfiinţării, şi în continuare să menţină respectivul cont. Documentele de înfiinţare cât şi actul constitutiv al companiei trebuiesc înaintate către Registrul Comerţului, de asemenea trebuie comunicată adresa biroului, cât şi numele şi adresa directorilor şi a acţionarilor.
Deci cele mai importante condiţii pentru înfiinţarea unei companii offshore sunt: proprietarii companiei trebuie să fie străini, (compania) nu poate să desfăşoare activitate economică pe teritoriul Gibraltarului şi încasările nu pot fi transferate în Gibraltar. Companiile din Gibraltar sunt obligate să înainteze un raport anual către autorităţile ţării.
Deoarece Gibraltar nu a încheiat nici un acord de evitare a impunerii duble, nu este obligată să acorde informaţii despre companiile înregistrate în ţară nici uneia dintre autorităţile fiscale ale altor state. Avem si companii Ready Made Company for sale in Germany
Unde doriti sa infiintati o firma offshore?
created with
Website Builder Software .